Jump to content
GGEZ - Devoted to excellence
Guest Guest guest user
Existing user? Sign In  

Sign In



Sign Up
Search In
  • More options...
Find results that contain...
Find results in...
Sign in to follow this  
Mirel1337

Auto: Noul Brabus 900 Crawler: un buggy de 900 de cai putere construit special pentru off-road.

Recommended Posts

594948l-1000x640-b-8e0b0ffe.jpg

Brabus a lansat un model cu adevărat spectaculos, bazat pe Mercedes-AMG G63. Acesta se numește 900 Crawler și, așa cum relevă numele, are un motor de 900 de cai putere și modificări care să transforme SUV-ul de lux într-un buggy. Modelul costă circa 800.000 de euro și nu este legal pentru drumurile publice.

 

De regulă, Brabus lansează versiuni ușor modificate ale unor modele de serie produse de Mercedes-Benz sau Smart. Uneori, în schimb, tuner-ul german mai vine și cu creații spectaculoase și unice care aproape că nu se aseamănă cu modelele pe care se bazează.

 

Așa este și cazul noului Brabus 900 Crawler, care și-a început viața ca un Mercedes-AMG G63 modest și a fost transformat într-un buggy pentru aventuri off-road. La exterior, singurele elemente de design care aduc aminte de SUV-ul de performanță sunt farurile, partea din față și stopurile. În rest, întreaga mașină a fost construită de la zero, special pentru a fi unul dintre cele mai puternice buggy-uri din lume.

623612l-1000x0-w-392470ea.jpg

 

Caroseria lui 900 Crawler este confecționată aproape în întregime din fibră de carbon. Cu ușile înlăturate, precum și alte elemente ca plafonul, pragurile, barele de protecție, geamurile și cu un interior minimalist, Brabus 900 Crawler este mai ușor cu 420 de kilograme față de un Mercedes-AMG G63.

 

Chiar și așa, greutatea uscată a buggy-ului este de 2065 de kilograme.

367394l-1000x0-w-825b9ed3.jpg

 

Suspensia a fost total regândită, special pentru off-road. Ambele punți sunt pe portale, iar modificările îi oferă lui 900 Crawler o gardă la sol masivă de 53 de centimetri. Suspensia este reglabilă și are o cursă totală de 16 de centimetri. Sistemul de frânare a fost subsanțial îmbunătățit, cu discuri de 400 de milimetri în față, respectiv 370 de milimetri în spate.

 

Motorul de 4.5 litri V8, twin-turbo dezvoltă 900 de cai putere, iar cuplul este limitat electronic la 1050 Nm, pentru a proteja cutia de viteze automată cu 9 trepte. Accelerația de la 0 la 100 km/h este gata în doar 3.4 secunde, dar viteza maximă este limitată la doar 160 de km/h pentru a proteja anvelopele de teren.

 

Deși interiorul a suferit modificări semnificative prin eliminarea unor dotări și prin montarea unor scaune speciale de competiție, Brabus 900 Crawler este echipat cu un instrumentar digital și cu un sistem multimedia.

636423l-1000x0-w-b1643698.jpg

 

Brabus va construi doar 15 exemplare ale acestui model.

 

Trebuie menționat că 900 Crawler nu este legal pentru drumurile publice. Chiar și așa, prețul noului model special este de 749.000 de euro, fără TVA. Primele 5 exemplare vor fi livrate în acest an, urmând ca celelalte bucăți să fie livrate în 2023, respectiv 2024.

 

 

Sursa: click

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.